Primiți noutăți prin email

CAUTĂ REȚETE

Frittata cu legume, telemea de bivolita si pastrama bucovineana



Reteta Frittata cu legume, telemea de bivolita si pastrama bucovineana
Ingrediente:
- 150 g telemea de bivolita
- 150 g pastrama bucovineana
- 60 g mazare congelata
- 60 g pasati congelate
- 50 g boabe de porumb
- 20 g de unt
- 8 oua
- 6 frunze de salata romana
- 5 maini de pesmet
- 4 linguri de lapte batut
- 2 linguri ulei de masline
- 1 morcov mediu
- 1 mana de branza Emmentaler
- 1 ardei rosu copt in otet
- 1 ceapa
- jumatate de ardei gras rosu
- busuioc uscat
- piper.
Mod de preparare:
Intr-o tigaie antiaderenta se incinge uleiul de masline, se pune ceapa la calit timp de 2 minute, apoi se adauga legumele congelate, ardeiul rosu  si morcovul taiate cubulete, 4 linguri de apa si se lasa sa fiarba 5 minute. Separat se bat ouale bine, se adauga laptele batut, telemeaua de bivolita maruntita cu mana, branza Emmentaler, pastrama taiata cubulete, legumele inabusite, ardeiul rosu copt in otet taiat cubulete, piperul, busuiocul, iar la final se adauga 4 maini de pesmet. Se amesteca bine ingredientele, se unge cu unt un vas termorezistent, apoi se adauga compozitia. Deasupra se presara uniform restul de pesmet si daca mai este nevoie se mai adauga putin. Se da in cuptorul preincalzit timp de 40 de minute cand prinde o culoare aurie (deoarece am folosit oua de tara, frittata a capatat o culoare frumoasa de galben). Se lasa la racit timp de 2 ore, dupa care se poate servi cu sos de rosii cu oregano si patrunjel. Ingredientele sunt pentru 6 portii.  Usoara si pufoasa, frittata este un deliciu pentru toti pofticiosii;). Daca nu aveti mult timp la dispozitie, aceasta reteta este perfecta daca aveti toate ingredientele la indemana prin frigider (doar timpul de gatire este mai lung, timpul de pregatire fiind de maxim 10 minute). Fiind usor de pregatit, am facut-o 2 zile la rand;)). Pofta buna!

Frittata cu legume, telemea de bivolita si pastrama bucovineana - comentarii, pareri, forum

Au fost adaugate 0 comentarii (pareri sau completari):

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2010 - Retete-bune.net Toate drepturile rezervate - Informatiile de pe acest blog nu pot fi reproduse sau republicate pe alte site-uri fara acordul proprietarului. Retete bune originale cu un strop de eleganta si mult suflet. Ia si mananca sanatos! Politica de securitate Google