Primiți noutăți prin email

CAUTĂ REȚETE

Bauturi racoritoare de vara - retete



Intr-o dupa-amiaza fierbinte de vara, fericirea suprema ar insemna sa te relaxezi intr-un hamac sau intr-un scaun confortabil in gradina, la umbra unui pom batran, si sa stai lenes cateva ore, fara sa faci nimic, doar sa sorbi din cand in cand dintr-o bautura de fructe. Din unele alimente si plante cum ar fi castravetele, cresonul, bananele, pepenele galben, mango, florile de soc, menta, roinita si iaurtul. Se pot prepara bauturi perfecte de vara. Aceste alimente nu numai ca sunt extrem de gustoase in bauturile reci, ci au si proprietati racoritoare. Iata cateva bauturi racoritoare cu care te poti delecta in toiul verii:
Mintada
Nici o alta planta nu poare rivaliza vara cu gustul racoritor al frunzelor de menta, iar atunci cand se combina cu lamaie si gheata, se obtine o bautura ideala pentru zilele cand te simti incins si insetat. Interesant este ca in limbajul florilor, menta reprezinta racoritoarea eterna. Efectul linistitor al mentei este simtit pe limba din clipa in care o gusti si se imprastie rapid in tot corpul. Capacitatea sa de a revigora mintea si trupul este binevenita, mai ales dupa o masa imbelsugata, cand starea de letargie ameninta sa te cuprinda si sa te impiedice sa fii eficient in munca.
Ingrediente:
- 600 ml apa fiarta
- 2 linguri frunze proaspete de menta, zdrobite
- jumatate de lamaie
- jumatate de lingura zahar
- cuburi de gheata
- cateva fire de menta pentru garnisit.
Mod de preparare:
Se taie lamaia in felii, cu grija pentru a nu pierde sucul, se pun intr-o cana mare, impreuna cu menta si zaharul. Se toarna deasupra apa fiarta si se lasa timp de 2 ore. Dupa care se strecoara si se serveste in pahare cu gheata impreuna cu cateva frunzulite de menta.

Cordial din flori de soc
Aceasta bautura cu un gust delicat este o minunata bautura racoritoare cu gust de fructe. O inghititura si te simti imediat transportat catre perfectiunea unei zile calde de vara, in frumoasele peisaje. Efectul racoritor al florilor de soc este folosit in doua moduri. Prin stimularea circulatiei la nivelul pielii, caldura este eliberata prin pori si, datorita actiunii diuretice, fierbinteala si toxinele sunt eliminate prin rinichi.
Ingrediente:
- 1,3 kg zahar
- 1,2 litri de apa
- 75 g acid citric
- 25 buchetele de flori de soc
- 1 lamaie taiata felii
- apa minerala acidulata sau plata pentru diluare.
Mod de preparare:
Se pune apa la fiert, apoi se adauga zaharul, lamaia si se da la o parte de pe foc, amestecand pana ce se dizolva zaharul. Se pune din nou pe foc si se da intr-un clocot. Se adauga buchetelele de soc si acidul citric. Se da iarasi intr-un clocot, se da deoparte si se lasa sa stea pana se raceste. Se strecoara si se pune in sticle cu dop de pluta. Se poate consuma imediat. Pastrata intr-un loc racoros, ar trebui sa tina aproximativ 3 luni. La servire, se dilueaza cu 5 parti de apa si se adauga gheata.

Bauturi racoritoare de vara - retete - comentarii, pareri, forum

Au fost adaugate 0 comentarii (pareri sau completari):

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2010 - Retete-bune.net Toate drepturile rezervate - Informatiile de pe acest blog nu pot fi reproduse sau republicate pe alte site-uri fara acordul proprietarului. Retete bune originale cu un strop de eleganta si mult suflet. Ia si mananca sanatos! Politica de securitate Google