Primiți noutăți prin email

CAUTĂ REȚETE

Cum sa faci cele mai bune clatite - tipuri de clatite, remedierea defectelor



Clatitele se realizeaza dintr-o compozitie din lapte, faina (de obicei se foloseste faina alba insa puteti folosi ori jumatate de faina alba cu jumatate de faina integrala ori de orez sau ovaz), oua si sare, cu sau fara zahar, de consistenta unei smanatani fluide, care se toarna in strat subtire intr-o tigaie de teflon sau antiaderenta/ceramica bine incinsa. Cand faceti compozitia mai intai se bat ouale cu sarea si zaharul, apoi se adauga faina, apoi putin cate putin se adauga laptele pentru a nu se forma cocoloase.
Tigaia nu trebuie sa aiba diametrul mai mare de 20-25 cm, iar foile o grosime de 2-3 mm. Foile de clatite se rumenesc pe ambele parti.
Dupa ce s-au pregatit foile, se pot umple cu gem sau dulceata, impaturindu-le in forma de triunghi si pudrate cu zahar farin sau nu, 2 bucati la portie, sau se pot umple cu branza de vaci amestecata cu putin zahar vanilat ori brun, ou si stafide(clatitele mele preferate sunt cele cu branza de vaci cu zahar vanilat), impachetarea facandu-se sub forma de rulou, dupa care se mai prelucreaza la cuptor pentru coagularea oului din umplutura de branza, apoi se scot si se servesc calde, 2 bucati la portie cu smantana deasupra. Alte umpluturi mai pot fi: inghetata, crema de ciocolata, bucati de fructe proaspete sotate in unt. Inghetata si crema de ciocolata se adauga doar atunci cand clatitele s-au racit. O alta umplutura preferata de mine ar fi cea cu inghetata de vanilie amestecata cu bucati de ananas, decorata cu frisca de casa si ciocolata rasa.
Daca apar aglomerari in compozitie atunci cauza ar fi inglobarea rapida a fainii in masa de lichid iar pentru a remedia problema trebuie sa strecurati compozitia. Daca se sfarama in timpul coacerii, cauza ar fi dozarea gresita a ingredientelor iar pentru a remedia problema trebuie sa adaugati elemente de legatura precum oua si faina. Daca foile sunt prea uscate, cauzele sunt: continut prea mare de faina, depasirea timpului de prelucrare termica, pastrarea  in conditii necorespunzatoare iar in acest caz nu se mai poate face nimic pentru a remedia problema.
Cunoscute sub denumirea frantuzeasca de Crepes, celebrele foi subtiri de clatite (asociate cu umpluturi savuroase si cu un decor deosebit) constituie si astazi deliciul saloanelor restaurantelor de clasa.
Tipuri de clatite:
  • Crepes Georgette - foi de clatite umplute cu o compozitie de cuburi de ananas intr-un sirop de rom amestecat cu dulceata de caise, impachetate sub forma de triunghi, pudrate cu zahar farin si glasate la cuptor. Se pot servi si cu un sos de lamaie.
  • Crepes Suchard - foi de clatite umplute cu crema de ciocolata, impachetate sub forma de triunghi, decorate cu frisca sau mula de inghetata de frisca sau vanilie.
  • Crepes Suzette - se prepara de obicei in salonul restaurantului, pe un resou si se servesc flambate. Compozitia din care sunt facute si sosul care le insoteste trebuie sa fie parfumate cu lichior Curacao, suc si coaja de mandarine/portocale, se servesc pliate in patru, cu sos cald sau impachetate sub forma de triunghi cu sosul alaturi.
Voi ce alte umpluturi ati folosit la clatite?

Cum sa faci cele mai bune clatite - tipuri de clatite, remedierea defectelor - comentarii, pareri, forum

Au fost adaugate 0 comentarii (pareri sau completari):

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2010 - Retete-bune.net Toate drepturile rezervate - Informatiile de pe acest blog nu pot fi reproduse sau republicate pe alte site-uri fara acordul proprietarului. Retete bune originale cu un strop de eleganta si mult suflet. Ia si mananca sanatos! Politica de securitate Google