Primiți noutăți prin email

CAUTĂ REȚETE

Rulada de pui cu cascaval, muschi si ardei copt la cuptor



 Reteta Rulada de pui cu cascaval, muschi si ardei copt la cuptor
Ingrediente:
Pentru rulada:
-  1,200 Kg piept de pui (cantitatea pentru doua rulade)
- 300 g cascaval ras (am folosit cascaval rucar la de Delaco)
- 200 g muschi tiganesc extra de la Matache Macelaru'
- 7 ardei ascutiti
Pentru marinata:
- 150 ml ulei
- zeama de la o lamaie
- condimente uscate: sare de mare, busuioc, boia de ardei dulce, cimbru, rozmarin, piper
Pentru piure de cartofi:
- 1 kg cartofi
- 100 g unt
- sare de mare
Pentru salata de varza rosie:
- o varza rosie medie
- 4 linguri de ulei
- 4 linguri de otet de vin alb
- sare de mare
- condimente pentru salata de la Kamis.
Mod de preparare:
Se spala si se taie file pieptul de pui. Se amesteca pentru marinata uleiul cu zeama de lamaie si condimentele uscate, apoi se inmoaie pe rand pe ambele parti file-urile de pui si se lasa la marinat aproximativ 30 de minute. Intre timp se curata cartofii si se pun la fiert, dupa care se paseaza cu zeama in care au fiert, subtiindu-se dupa gust, se pune sarea si untul amestecand pana cand acesta se omogenizeaza. Se pun ardeii la copt dupa care se sareaza, se lasa cateva minute acoperiti si apoi se curata de pielita si de seminte. Se da varza rosie prin razatoarea mare si se adauga uleiul, otetul, condimentele pentru salata si sarea de mare dupa gust. Dupa ce au trecut cele 30 de minute se pune pe o folie argintie file-urile de pui, deasupra lor se pune uniform cascavalul ras, muschiul si la final se pun uniform fasii de ardei copti ( se procedeaza la fel si pentru cea de a2a rulada). Se ruleaza rulada acoperind bine la capete cu folie. Se aseaza ruladele in tava, se pune in tava restul de marinata si se lasa la cuptorul preincalzit aproximativ 25 de minute pe ambele parti. Dupa ce s-a lasat 25 de minute pe fiecare parte se lasa rulada la racit dupa care se poate felia (in prima si in a3a poza rulada a fost taiata cand era inca calda iar in cea de a2a poza a fost taiata cand s-a racit, de asta trebuie lasata la racit si apoi taiata pentru a arata aproape perfect;))) si servi alaturi de piureul de cartofi, presarand deasupra putin sos de la rulada si cu minunata salata de varza rosie. Pofta buna!

Rulada de pui cu cascaval, muschi si ardei copt la cuptor - comentarii, pareri, forum

Au fost adaugate 0 comentarii (pareri sau completari):

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2010 - Retete-bune.net Toate drepturile rezervate - Informatiile de pe acest blog nu pot fi reproduse sau republicate pe alte site-uri fara acordul proprietarului. Retete bune originale cu un strop de eleganta si mult suflet. Ia si mananca sanatos! Politica de securitate Google